luni, 17 iulie 2017

Servicii centrale pentru persoane marginale la Montréal. Foto-reportaj de la fața locului.

Potrivit recensămîntului persoanelor fără adăpost din iulie 2015, la Montréal ar fi existat 3016 persoane în această situație[1]. Aceasta a rămas cifra oficială pe care o prezintă autoritățile. Mai mulți specialiștii și practicienii în domeniu susțin că numărul oamenilor străzii ar fi de zece ori mai mare. Și e adevărat că, cel puțin în ochii unui vizitator ocazional, persoanele fără adăpost nu lipsesc în acest oraș. Îi poți vedea peste tot și oriunde în centrul orașului – de la Portul Vechi (Vieux Port) pînă la strada Sherbrooke, dar mai ales pe strada Sainte Catherine, strada cea mai vizitată de turiști și montréalezi.

duminică, 18 iunie 2017

Percepțiile față de persoanele fără adăpost în Republica Moldova (sondaj de opinie - raport)

percepțiile față de persoanele fără adăpost
Republica Moldova
mai 2017
raport elaborat de:
Anna Legcobit – anna.legcobit@imas.md

comanditar:
Petru NEGURĂ (în cadrul unui proiect de cercetare susținut de OAK Foundation)

marți, 13 iunie 2017

Politicile statului față de persoanele fără adăpost în Republica Moldova după destrămarea URSS: între „mîna dreaptă” și „mîna stîngă”. Cazul Centrului-adăpost din Chișinău.

În acest text vom căuta să înțelegem modul în care au evoluat politicile statului vizavi de persoanele fără adăpost (printre alte categorii de persoane vulnerabile) în Republica Moldova, pe parcursul ultimului deceniu. Articolul se focalizează pe un studiu de caz: Centrul pentru persoane fără adăpost din Chișinău (titlu generic), singura instituție publică din municipiu destinată acestei categorii de persoane. Această instituție întruchipează, la scară redusă, evoluția recentă a politicilor statului față de persoanele fără adăpost. Centrul rezumă o abordare binară a statului în raport cu persoanele marginale și marginalizate, în acest caz persoanele fără adăpost. Pe de o parte, Centrul (și, la scară mare, statul) își asumă misiunea de a acorda beneficiarilor săi asistență socială, medicală și condiții decente de trai, ceea ce reprezintă „mîna stîngă” a instituțiilor statului[1]. Funcțiile acestei abordări asistențiale („materne”) sînt de altfel ocupate de angajate femei. Pe de altă parte, un anumit număr de angajați bărbați ai Centrului (în special directorul și administratorii de noapte) concretizează abordarea „forte” a instituției – și „mîna dreaptă” („paternă”) a statului –, impunînd disciplina și veghind la respectarea ei. Nu este întîmplător în acest sens că majoritatea cvasi-absolută a angajaților masculini sînt foști colaboratori ai poliției.