miercuri, 16 noiembrie 2016

Ce am cîștigat și ce am pierdut în aceste alegeri? Însemnări post-electorale

A spune că Maia Sandu a pierdut alegerile pentru că a fost un candidat slab sau pentru că nu ar fi avut echipă bună e ca și cum ai învinui un alergător de performanță că nu a ieșit învingător într-o cursă cu obstacole contra unui competitor pe bicicletă. Chiar și așa, a avut o prestație mai mult decît remarcabilă, care îi va servi pe termen mediu și lung.

vineri, 17 iunie 2016

Vasile Ernu: sectantul, ateul, marginalul...




Sectanţii este primul volum dintr-o trilogie, anunţată de autor, despre „marginali“. Vasile Ernu circumscrie obiectul studiului său de caz, „sectanţii“ – i.e. grupurile confesionale minoritare –, într-un „ţinut de frontieră“, aflat el însuşi la marginea unor mari imperii şi state-naţiune pe parcursul ultimelor două secole: Bugeacul, această regiune situată astăzi în Ucraina, în URSS între 1940 şi 1991, în Basarabia românească între 1918 şi 1940, în Imperiul Ţarist din 1812 până în 1918, într-o raia turcească, până în 1812 etc.
Dar autorul îşi asumă el însuşi un statut de marginalitate prin această carte (şi prin alte cărţi ale sale). S-a remarcat că subiectul „religios“ al cărţii şi, mai ales, autoproclamarea naratorului (care nu e neapărat una cu autorul) drept un „sectant“ (p. 20 şi altele) au indus o anumită stare de perplexitate, de confuzie chiar, atât în rândurile intelectualilor de stânga, mediu de la care autorul însuşi se reclamă, cât şi, poate mai ales, în sânul intelectualilor conservatori. Când spun „marginal“, am în vedere o poziţie ex-centrată, aflată „în marginea“ unor lumi sociale şi, astfel, în apropierea (şi la marginea) unor alte lumi. „Liminalitate“ ar fi un alt cuvânt care exprimă această stare „marginală“.

vineri, 3 iunie 2016

Shrinking cities cu strîngere de inimă


Am văzut expoziţia Shrinking Cities[1] cu o strîngere de inimă (shrinking heart, cum ar veni) pe care am stăpînit-o cu greu pe măsură ce înaintam printre imagini, obiecte şi exponate. Case, clădiri, străzi, oraşe... părăsite, ruinate, bîntuite... E o expoziţie despre nişte oraşe „bolnave” în faze diferite de evoluţie a bolii şi despre multe alte oraşe care mor, dacă nu au murit între timp de-a binelea... Antropomorfismul imaginii – în general înşelător – se justifică aici pînă la un punct. Ilinca Păun Constantinescu, curatorul expoziţiei, ne lămureşte că este vorba de nişte oraşe „monofuncţionale”, industriale sau balneoclimaterice, al căror „motor”, sau inimă – dacă e să continuăm aceeaşi metaforă fiziopatologică – a încetat să mai funcţioneze la un moment dat, în general după 1990, după căderea comunismului în România (şi în alte ţări din fostul bloc socialist, în care urmărim fenomene similare, în epoca de tranziţie spre „capitalism şi democraţie”).

sâmbătă, 28 mai 2016

Cum a fost purificată naţiunea română? O carte de istorie ca apel la memorie şi umanism

Vladimir Solonari. Purificarea naţiunii. Dislocări forţate de populaţie şi epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944, Iaşi, Editura Polirom, 2015, 422 p.



Cartea lui Vladimir Solonari, publicată recent în traducere românească la Editura Polirom, în colecţia „Studii româneşti”, este mai mult decât o istorie a Holocaustului în România (şi Basarabia). Această carte aduce o contribuţie substanţială pentru a înţelege felul în care s-a constituit naţiunea română modernă în raport cu minorităţile sale etnice.
Ambiţia autorului depăşeşte cu mult intenţia de a dovedi şi a documenta Holocaustul din România. El îşi propune să înscrie acest „episod” într-o perioadă mai lungă, care începe odată cu formarea statului român modern în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi mai ales după încheierea Primului Război Mondial şi formarea României Mari în 1918.

vineri, 25 martie 2016

Persoanele fără adăpost din Chişinău: forme de excluziune, strategii de supravieţuire, tactici de adaptare



Imagine de Aurelia Borzin (blog Roofless Homes)
Introducere
Imaginea unor oameni dormind şi locuind în public – sub poduri, în clădiri abandonate sau în plină stradă – nu încetează să ne zdruncine echilibrul moral pe care ni-l procură ideea pe care ne-o facem în mod obişnuit despre persoana umană, constubstanţial legată de o casă şi de o familie. Dar şi prin prezenţa tangibilă a degradării sociale pe care aceşti oameni o întruchipează, amintindu-ne fără voie de fragilitatea condiţiei umane în această modernitate dorită şi temută. Imaginea persoanei fără adăpost în spaţiul public ne poate părea cu atît mai inoportună cu cît, mai cu seamă în oraşele din regiunea noastră, un întreg ansamblu de mecanisme sociale şi instituţionale au făcut de-a lungul timpului aceste persoane invizibile[1]. Anumite estimări, neconfirmate oficial, situează numărul persoanelor fără adăpost din Chişinău între 3 şi 5 mii, cu o „marjă de eroare” revelatoare în sine. Unde şi cum trăiesc aceste persoane? – ne putem întreba nu fără pricină. Imperceptibile, aceste persoane vor continua să rămînă cvasi-inexistente în ochii orăşenilor, mînaţi de graba grijilor zilnice, dar şi în privirea factorilor de decizie de diferite nivele.
În acest articol voi încerca să arunc lumină asupra situaţiei persoanelor fără adăpost adulte (PAFA) din oraşul Chişinău. Voi căuta să desluşesc motivele de ordin social, economic şi istoric care au condus la marginalizarea acestor oameni, în contextul societăţii noastre aflată într-o neîncetată „tranziţie” de la începutul anilor 1990 încoace. Voi scoate în vileag greutăţile şi multiplele forme de discriminare şi de excluziune cu care se confruntă persoanele fără adăpost în R. Moldova, în particular în or. Chişinău. Totodată voi urmări strategiile de adaptare şi de supravieţuire socială la care recurg aceste persoane, împinse la marginea comunităţii noastre urbane, încercînd cu disperare să păstreze aparenţa integrării lor în comunitate şi, pentru sine, o umbră de confort moral. Această analiză ne va ajuta să înţelegem mai bine cauzele şi natura invizibilităţii sociale a persoanelor fără adăpost din Chişinău şi, în lumina acestui caz, în întregul spaţiu post-sovietic sau, cel puţin, la periferia acestuia.