Scandalul public
produs în urma sistării emiterii posturilor Jurnal TV, Accent TV şi RTR Moldova
de către zece operatori de televiziune prin cablu (sau a transferării acestora
în pachete mai scumpe), comentat pe larg de presa şi blogosfera din R. Moldova,
a scos din nou la iveală o practică de guvernare înrădăcinată în lumea politică
din R. Moldova.
Aşadar, toată această poveste de iarnă cu decizia CCA şi cu
cei zece cablişti arată că în spatele lor a stat o acţiune concertată. O
acţiune pe care am putea-o numi fără greş drept „trafic de influenţă” şi care ar
cădea sub incidenţa codului penal al RM (articolul 326) [1].
În acest articol voi
încerca să spun pe scurt care ar fi posibilele cauze ale acestor practici
informale, comise de oamenii care aparţin unui domeniu eminamente formal
(statul), dar şi posibilele efecte pe care le-ar putea avea asupra cetăţenilor
– martori involuntari ai scandalurilor publice apărute în urma mediatizării respectivelor
practici.
Cinism, incompetenţă şi amatorism, la pachet
Încercînd să înţeleg
logica obscură a evenimentelor recente, mi se pare totuşi ciudat că cineva ar
putea presupune că trei canale TV cu oarecare audienţă ar putea fi înlăturate tacit
din grila de emisie a celor mai populari operatori de televiziune prin cablu,
fără ca spectatorii şi societatea să-şi dea seama de asta sau să-şi dea seama
şi să tacă mîlc. O fi poate un act disperat din partea politicienilor
complotişti, într-un an preelectoral în care victoria nu pare deloc una
asigurată pentru partidele de la guvernare? Sau poate că e o eroare tactică? Ori
s-a mizat, ca şi în alte dăţi, pe im(p)unitatea devenită regulă a acestor politicieni?
Corupţie,
protecţionism, trafic de influenţă... Toate aceste practici sînt fireşte condamnabile
din punct de vedere moral şi penal şi totuşi ele continuă să fie pe larg şi
constant săvîrşite de politicienii moldoveni de toate culorile, după 1991
încoace.
Şi comuniştii s-au
folosit, cu vîrf şi îndesat, de asemenea mijloace: amintim doar de afacerea
dubioasă cu maşini de lux cu „DAAC-Hermes”, reflectată în presă după o investigaţie de Alina Anghel
pentru ziarul Timpul, reportaj
pentru care jurnalista a primit cu ranga în cap; un alt abuz de proporţii
faraonice este televiziunea „publică” Moldova-1, aservită, tot pe căi
informale, de partidul comuniştilor, atunci la guvernare (un alt subiect, de
analizat, ar fi obedienţa funcţionarilor noştri, sub toate guvernările, dar
despre asta într-un alt text).
Sînt nişte practici
de influenţă şi de exercitare a puterii în raport cu partenerii şi cu
adversarii, frecventă mai ales în lumea afacerilor din RM, care a irupt în
lumea tranziţiei post-socialiste prin crimă şi violenţă şi din care, se ştie,
cîţiva fruntaşi ai politicii moldoveneşti vin şi continuă să facă parte.
„Ai noştri” niciodată nu fură
După izbucnirea
scandalului legat de interceptările telefonice din februarie 2013 (şi care
apare în urma vînătorii din Pădurea Domnească şi a campaniei pe care tabăra lui
Vlad Filat o porneşte împotriva lui Valeriu Zubco şi a procuraturii, controlate
de grupul lui Plahotniuc), un coleg de al meu, simpatizant PLDM, îmi spune: „Măi,
să nu fim naivi, toţi fac asta!”, subînţelegînd că nu trebuie să fim prea severi
cu „filateliştii” prinşi în flagrant delict de trafic de influenţă. Şi de ce mă
rog? Pentru că îs „de-ai noştri”...
Aici sînt două
lucruri de comentat în cazul reacţiei ambigue a colegului meu faţă de această
încălcare evidentă a legii (numai dacă nu admitem ipoteza, fragilă, că toate
aceste înregistrări au fost trucate – lucru care ar fi fost uşor de dovedit
pînă acum). Prima, aşa cum spuneam mai sus, oamenii tolerează în general
practicile informale (eufemism pentru corupţie), în măsura în care aceste acte au
devenit practici obişnuite, acceptate ca fiind normale de majoritatea. A doua,
este că societatea noastră s-a împărţit în pro-comunişti şi anti-comunişti
(ultimii se împart şi ei în PL-işti, PLDM-işti, PD-işti etc.), dacă nu-i luăm
în seamă pe cei mulţi şi tăcuţi, care preferă să nu se implice de niciun fel în
politică, dezamăgiţi de toţi politicienii laolaltă. Cei care sînt „pro” şi
„anti” se identifică însă atît de strîns cu partidul preferat încît îi pot
justifica orice neregulă, dacă aceasta e folosită împotriva adversarilor partidului
lor (şi ai săi). Numai că şi această logică e păguboasă, pentru că un mijloc
neonest pe care îl folosim (sau îl tolerăm) împotriva presupuşilor adversari va
fi folosit mîine împotriva noastră (şi a partidului nostru preferat).
Încrederea: o resursă fragilă şi epuizabilă
Efectul subvertirii
practicilor administrative ale instituţiilor statului prin interese private şi
relaţii informale nu are drept efect doar întreţinerea acestei „culturi a
informalităţii” şi o toleranţă senină asupra corupţiei şi a altor practici
informale. Traficul de influenţă, „PR-ul negru”, corupţia, folosite ca strategii
informale de guvernare, produc totodată în rîndurile cetăţenilor – spectatori
ai scandalurilor mediatice – o stare pe care sociologii au numit-o anomie şi
care se manifestă printr-o nerecunoaştere (tacită sau asumată) a unor norme
etice şi reguli formale (Durkheim 1897, Merton 1938). E de la sine înţeles că
oamenii care ajung într-o asemenea stare nu sînt chiar cetăţenii ideali ai unui
stat ideal.
Mai există un posibil
efect – şi o tactică de protecţie – pe care aceste practici informale,
săvîrşite într-un cadru formal, le pot genera în rîndurile cetăţenilor simpli:
migraţia într-o ţară în care legile se respectă, nu doar de cetăţeni, ci şi de legiuitorii
înşişi. După scandalul cu Pădurea Domnească, m-am întîlnit în microbuz cu o
veche cunoştinţă, o jurnalistă de la televiziune, care se mira că nu sînt prin
străinătate şi care mi-a mărturisit, aproape sughiţînd de necaz, că dacă ar fi
măcar cu vreo zece ani mai tînără, şi-ar face mîine bagajele şi ar pleca în
lumea largă. Păi, da’ ce să mai caute pe aici?, că nu e nici om de afaceri,
nici politician să meargă la vînători. Nu e decît o biată jurnalistă...
Povestea cu
interceptările, apărută îndată după cea cu vînătorii vînaţi, a lovit şi mai
tare în moralul oamenilor (inclusiv şi mai ales în moralul celor care au votat respectivii
vînători şi vorbitori la telefon). Asta s-a văzut în sondajele făcute în acea
perioadă. Rata încrederii oamenilor noştri faţă de politicieni, niciodată prea
mare, căzuse şi mai drastic în perioada care a urmat acelui şir de evenimente
de tristă pomină[2].
Este curios cîtă
încredere vor manifesta cetăţenii faţă de guvern şi politicieni la apropiatele
sondaje. Şi în aceeaşi ordine de idei, este interesant de văzut care va fi rata
participării la următoarele alegeri.
Acum, după ce că au
înregistrat nişte vagi succese în negocierile cu Uniunea Europeană,
politicienii noştri se întorc din nou – un pas înainte, doi înapoi – la vechile
apucături şi năravuri de bişniţari ai estului sălbatic.
Încrederea este o
resursă fragilă şi epuizabilă şi care se agoniseşte cu sîrgă şi prin merite
efective. În lipsa unei încrederi suficiente în actorii politici, oamenii nu
îşi vor mai da silinţa de a merge la votare. Iar dacă şi vor merge, vor vota
mai degrabă împotrivă, decît pentru... Şi astfel, cercul vicios al neîncrederii
se va încheia aici, într-o atudine cinică, anomică, anti-sistemică.
Strigăt în deşert
Stimaţi politicieni,
mai aveţi cam 10 luni pînă la alegeri. Nu ne puneţi la încercare încrederea şi
răbdarea prin scandaluri mediatice! Concentraţi-vă mai bine forţele pe făcutul
temelor de acasă (modernizare şi justiţie socială). Nu le irosiţi, ca nişte
elevi corigenţi, pe înşelarea adversarilor politici şi a societăţii.
Altminteri, veţi
pierde. Şi vom pierde şi noi...
[1] Cf. Codul Penal al
Republicii Moldova, articolul 326: „Traficul de influenţă”: „(1) Pretinderea, acceptarea
sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare,
servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă
persoană, de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are
influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate
publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a-l face să
îndeplinească sau nu ori să întîrzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni
în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu
săvîrşite, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1500 unităţi
convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate.” http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=331268
[2] Încrederea (pozitivă) faţă de guvern era de 30% în aprilie
2012. Ea a scăzut la 14,2% în aprilie 2013.
Încrederea (pozitivă) în partidele politice era de 21% în aprilie 2012; ea a
căzut la 8,7% în aprilie 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu