sâmbătă, 11 august 2012

Odă fericirii, la moartea vedetelor

Voi încerca să schiţez sumar o reflecţie asupra fericirii – care îi macină, probabil, şi pe alţii – reflecţie pe care moartea recentă, intens mediatizată, a unei cântăreţe americane de muzică pop mi-a provocat-o, răscolindu-mi sentimente mai vechi, retrăite în ocazii similare. Întrebarea care stă la baza acestei reflecţii, venită fără îndoială dintr-o cunoaştere parţială şi mediată de ştirile de succes despre vieţile vedetelor, ar suna cam aşa: Ce le lipseşte acestor celebrităţi pentru a fi fericite? În aparenţă, acestea ar avea TOTUL, adică toate lucrurile pe care orice individ mediu şi cât de cât ambiţios şi le doreşte. Să le luăm pe rând: 1) Succes profesional şi mediatic? Bifez: îl au, cu prisosinţă! 2) Bunăstare materială? Din plin! 3) Frumuseţe trupească? – O, da! Poate că e prea multă? 4) Dragoste şi afecţiune? – Aţi mai văzut oameni cu atâţia admiratori sinceri şi devotaţi? De regulă, vedetele mai sunt înzestrate generos şi la capitolul inteligenţă, creativitate, charismă personală etc., virtuţi cu care oamenii de rând sunt dăruiţi mai cu zgârcenie. Şi atunci, revin la frământarea mea iniţială: ce le lipseşte acestor oameni pentru a fi cu adevărat fericiţi? Voi răspunde, retoric, cu o întrebare: poate că problema acestor eroi din Olimpul beaumonde-ului global este că, tocmai, nu duc lipsă de NIMIC? Pentru că au obţinut deja TOTUL şi nu mai au CE să-şi dorească? Or, sensul vieţii acestor celebrităţi, până a fi ajuns pe copertele revistelor glamour, nu a fost oare cumva tocmai această trudă metodică, strategică, neobosită de a-şi însuşi valorile enumerate? Poveştile cu vedete deprimate îmi revelează de fiecare dată deşertăciunea acestei goane după o fericire himerică, materializată prin câteva achiziţii palpabile.
Concluzia pe care o trag pentru mine nu este că fericirea ar fi iluzorie, ci că ea trebuie definită altfel decât prin obţinerea unor lucruri concrete sau valori imateriale. Fericirea, pe care o încercăm periodic aproape corporal, ar fi mai degrabă starea de bine pe care ne-o procură confirmarea faptului că ne găsim pe calea care ne duce către o fericire ideală, dar nu mai puţin adevărată. 

(Răspuns la ancheta "Ce-ţi lipseşte atunci când ai de TOATE?", revista Clipa, nr. 3, 2012)

Niciun comentariu: